Etichete

marți, 17 septembrie 2013

Lasagna


Da da da, m-am uitat la MasterChef şi sunt fascinată de ceea ce se petrece acolo. M-am regăsit oarecum în povestea unei tipe dar doar la partea cu uitatul la emisiuni culinare, că de gătit… sunt mic copil !!!  Dar nu-i nimic, am timp să învăţ toate felurile de ciupercuţe existente pe lumea aceasta, mai am de exersat la denumiri şi încep cu dreptul ! Având în vedere faptul că am ocazia să explorez teoretic  anumite reţete culinare datorită unei ocupaţii, descopăr pe zi ce trece tot mai multe reţete care mă atrag şi pe care le voi împărtăşi şi vouă cititorilor. Prima dintre ele este chiar mai jos.

Lasagna
8 portii .Avem nevoie de :
1.5 kg Carne de vita
2 Pachete de foi de lasagna
Parmezan
1 Morcov mare sau 2 medii
1 Radacina de patrunjel ( mica )
1 Pastarnac mediu
1 Ceapa mare
4 Catei medii de usturoi
1 Legatura de patrunjel verde
1 Cutie rosii cubulete
Nocce
Oregano
Sare
Piper

Pentru Sos Alb ( Bechamel )
1 L de Lapte
Unt
2 Linguri cu varf de faina
Nocce

Mod de preparare
Tocam carnea ( eu prefer sa o cumpar intreaga pentru a o toca acasa ca sa fiu sigura ), tocam cubulete morcovul, pastarnacul, radacina de patrunjel, ceapa si usturoiul. Punem intr-o cratita maricica 3 linguri de ulei ( eu l-am folosit pe cel de masline ), adaugam legumele pentru a le cali oleaca dupa care vom adauga carnea.

Amestecam bine bine pana ce isi va schimba culoarea, dupa care vom adauga apa astfel incat carnea sa fiarba, patrunjelul verde tocat marunt si lasam sa fiarba circa 20 de minute la foc mediu. Completam cu apa daca este nevoie.

Adaugam rosiile cubulete in bulion, 1 varf de cutit de nocce, 1 lingurita cu varf de oregano, sare si piper ( dupa gust ), lasam sa fiarba.

In tot acest timp preparam si Bechamelul.

Intr-un bol adaugam 2 linguri cu varf de faina si amestecam cu putin lapte ( pentru a nu se forma cocoloase ). Taiem 3 bucatele de unt, le punem intr-un tuci pana  ce acestea se topesc, adaugam restul de lapte, un varf de cutit de nocce si compozitia din bol, amestecam cu telul usor din cand in cand pentru a nu se forma caimac deasupra, pana ce acesta fierbe si il lasam sa mai dea in 2 3 clocote dupa fierbere.

Dupa ce sosul cu carne si bechamelul sunt gata, intr-o tava rezistenta la cuptor ( poate fi si vas de Iena ), primul strat va fi cel de sugo ( sosul cu carne ), apoi adaugam foile de lasagna, sugo din nou, presaram parmezan ( dat prin razatoarea mare ), cu un polonic sau o lingura mai mare adaugam bechamel si acoperim  cu foi de lasagna. Se vor forma in jur de 2-3 astfel de  straturi dar ultimul trebuie sa fie de foi peste care vom adauga restul de sugo si  bechamel.
Avem grija ca printr-un colt sa turnam apa ( astfel incat foile de lasagna sa fiarba in cuptor, si sa nu stricam nici aspectul ) pana ce ajunge la ultimul strat de sus, si bagam tava in cuptorul bine incins circa 40 de minute la foc mediu. De asemenea dupa 30 de minute vom deschide cuptorul si vom gusta cu o lingura/ furculita dintr-un colt al lasagnei pentru a sti cat mai este necesar sa tinem lasagna la cuptor.

Observatie : Prin supermaketuri din cate am observat se gasesc foi de lasagna atat in stare proaspata cat si cele uscate. Daca vom cumpara foi proaspete de lasagna, timpul pentru care aceasta va sta in cuptor va fi de 30 de minute.

E voillá  ( se serveste fierbinte cu parmezan ras pe deasupra sau nu )
Bon Appétit !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu