Etichete

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Tarta de rubarba si capsuni


Povestea unei tarte de rubarba si capsuni, cu cele mai nereusite poze, dar cea mai gustoasa din tot Universul !!!
Azi dimineata la 02:30 cand a sunat alarma sa ma trezesc, nu ma gandeam ca dupa ce vin de la treaba voi ateriza in bucatarie. Deja vedeam patul si pofta cu care as fi dormit.
Dar nu a fost asa,  deoarece acum doua zile cand am ajuns prin LIDL, am vazut tijele roz colorate de rubarba si deja parca simteam gustul de tarta proaspat scoasa din cuptor, servind-o fierbinte.
Anul trecut am pregatit un crumble de rubarba, ceea ce m-a facut sa revin cu mare drag la o reteta pentru aceasta. Tarta de rubarba si capsuni cel mai adesea am intalnit-o prin emisiunile lui Gordon Ramsay, Jamie Oliver si Nigella Lawson.
De obicei cand imi este pofta de un anume fel de mancare ori desert, merg sa-l servesc sau de ce nu, ma aventurez in pregatirea acestuia. Si cum imi plac tartele de orice fel, tarta de rubarba si capsuni este una din acele tarte cu o combinatie de gusturi dulce, acrisor, textura fixa si crocanta la un loc.
Pozele din pacate nu transmit foarte multe, insa imi dau silinta in a explica pas cu pas realizarea minunatei tarte. Sa aveti incredere in voi atunci cand pregatiti ceva si astfel nu veti da gres.
Reteta in sine este una extrem de simpla, cu putine ingrediente, suflet si multa multa pasiune!!!
Ingrediente;
Aluatul este compus din:
11 linguri de zahar ( rase )
11 linguri de apa
11 linguri de ulei
1 ou intreg
esenta de vanilie
un praf de copt pe care l-am pus direct in compozitie
faina cat cuprinde, pentru a avea un aluat usor de framantat si de intins foaie
un praf de sare


300g de rubarba, ( 3 tije de rubarba )
10 capsuni
3 linguri de zahar 

Feliem rubarba in cubulete de 1cm grosime, capsunile le taiem in patru, le aruncam pe toate intr-un castron si le amestecam cu cele trei linguri de zahar, lasandu-le in tot acest timp pana la pregatirea aluatului. 


Aluatul il preparam astfel.
Mai intai amestecam oul, zaharul, apa, uleiul, esenta de vanilie, ajutandu-ne de un tel. Adaugam praful de copt, sarea si faina, de data aceasta framantand aluatul cu ajutorul propriilor maini.
Impartim aluatul pe din doua: 70% cu 30%. Trebuie sa iasa doua mingii.  Acesta trebuie sa fie usor de modelat si de intins cu sucitorul pe o zona plata, tapetata cu faina. Modelati asa cum simtiti si doriti, tot delicioasa va iesi ! 

Modelam marginile cu ajutorul degetelor sau a unei furculite, depinde doar de ce model doriti sa iasa :), intepam cu furculita si la urma turnam compozitia de rubarba si capsuni, iar restul de blat, cum doriti, il puteti pune deasupra. Ungem la final cu un ou batut, pentru culoare si luciu.
Tarta am lasat-o in cuptor pentru 50 de minute, cam la 7-8  cm de foc. Am un cuptor mai vechi ceea ce mi-a luat ceva vreme sa ma prind cum functioneaza el de fapt si cum se comporta cu anumite preparate. Voi daca aveti un cuptor de o tehnologie mai noua, recomand 180 de grade cu un timp de 40 de minute, ventilatie atat de sus cat si de jos.
Tarta trebuie sa se rumeneasca.



Et voila, tarta de rubarba si capsuni :) 
Bon appetit! 




Sa fie bucurie in bucatarie ! 

miercuri, 29 martie 2017

Tarta cu mere


Activitatile de dimineata sunt cele care ne incarca cu energie pozitiva, atat timp cat facem ceea ce ne place, relaxeaza. Unii dintre voi poate mergeti la sala, serviti micul dejun inca de la prima ora a zilei, eu de cele mai multe ori nu fac toate aceste lucruri din diferite motive. Azi dimineata spre exemplu stiam ceea ce voi face si nu am mai stat pe ganduri, asa ca m-am apucat de aceasta frumoasa, gustoasa si minunata tarta cu mere. Framantat aluatul, curatat merele, cules flori de zarzar.
O reteta extrem de simpla, ca orice alta reteta ce o impartasesc cu voi :).

Aluatul este compus din:

11 linguri de zahar ( rase )
11 linguri de apa
11 linguri de ulei
1 ou intreg
esenta de vanilie
un praf de copt pe care l-am pus direct in compozitie
faina cat cuprinde, pentru a avea un aluat usor de framantat si de intins foaie
un praf de sare

5 mere
o jumatate zeama de lamaie
3 linguri de zahar
1 ou
esenta de rom
3 linguri de scortisoara
30 de grame de unt

si, inghetata de vanilie :)

Cuptor 160 grade

Mai intai vom pregati merele
Le curatam, le taiem felii subtiri, le adaugam intr-un castron peste care punem scortisoara, esenta de rom, zeama de lamaie si zaharul. Amestecam si le lasam asa pana ce terminam foaia de aluat.

Aluatul il preparam astfel.
Mai intai amestecam oul, zaharul, apa, uleiul, esenta de vanilie, ajutandu-ne de un tel. Adaugam praful de copt, sarea si faina, de data aceasta framantand aluatul cu ajutorul propriilor maini.
Impartim aluatul pe din doua: 70% cu 30%. Trebuie sa iasa doua mingii.  Acesta trebuie sa fie usor de modelat si de intins cu sucitorul pe o zona plata, tapetata cu faina.  Partea mai mare va fi blatul. Cea de-a doua trebuie sa fie mai subtire, deoarece cu ajutorul acesteia puteti inveli intreaga tarta asa cum doriti. Eu am realizat cu ajutorul unei forme:  floricele.
Tapetam cu faina si putin unt, o forma rotunda de tarta, si asezam blatul in aceasta.


Modelam marginile cu ajutorul degetelor sau a unei furculite, depinde doar de ce model doriti sa iasa :), intepam cu furculita si la urma turnam compozitia de mere. Peste mere vom adauga si restul de blat modelat.
Am uns floricelele cu oul batut pentru culoare si luciu.

Printre feliile de mere am adaugat bucatele mici de unt, pentru a ajuta la fragerizea aluatului si nu numai.
Tarta am lasat-o in cuptor pentru 50 de minute, cam la 7-8  cm de foc. Am un cuptor mai vechi ceea ce mi-a luat ceva vreme sa ma prind cum functioneaza el de fapt si cum se comporta cu anumite preparate. Voi daca aveti un cuptor de o tehnologie mai noua, recomand 180 de grade cu un timp de 40 de minute, ventilatie atat de sus cat si de jos.
Tarta trebuie sa se rumeneasca.

Et voila, tarta cu mere si inghetata de vanilie.




 Serviti cu drag si bucurie
Bon appetit! 

duminică, 18 decembrie 2016

Brownie cu dulceata de coacaze, coaja de portocala si scortisoara



I-am dat aceasta denumire deoarece consider ca aceste ingrediente au facut ca Brownie-ul din seara aceasta sa fie delicios, de post si de servit tot, tot, tot.
Suntem in perioada postului, cum am mai povestit intr-o postare anterioara despre cum privesc eu postul, zic sa nu ne rezumam doar la a consuma alimente vegetale, si sa fim mai recunoscatori pentru ceea ce avem, inconjoara, sa ne gandim ca nu toti au avut aceeasi sansa ca si noi, si nu doar in aceasta perioada a anului sa gandim asa, ci... zi de zi.
S-aveti parte de zile linistite, frumoase, pline de voie buna si pace. 

Pentru brownie, nu aveti nevoie de foarte multe ingrediente:

200g faina,
150g zahar
25ml esenta de rom
30g cacao
coaja de la o portocala
100ml apa
1/2 lingurita de praf de copt
1/2 lingurita de bicarbonat
1 lingurita de scortisoara
un varf de cutit de praf de sare
60ml ulei de floarea soarelui
100g nuci macinate
50g ciocolata neagra ( 50% cacao )
4 linguri de dulceata ( puteti folosi ce dulceata doriti )
nuci pentru ornat.

Mod de preparare

Mai intai vom amesteca ingredientele uscate, si anume : nucile, faina, cacao, praful de copt, bicarbonat, praful de sare, scortisoara, ajutandu-ne de un tel.
Intr-un alt castron vom amesteca zaharul, uleiul, dulceata, adaugam esenta de rom si omogenizam cele doua compozitii la finalul careia adaugam ciocolata topita si coaja de portocala. Amestecam cu o spatula, turnam compozitia intr-o tava rotunda tapetata cu hartie de copt, nivelam, ornam cu bucati de nuci si dam la cuptor la 180g pentru aproximativ 30 de minute. Verificati din cand in cand, trebuie sa treaca testul " scobitoarea " .
Puteti de asemenea sa preparati si o glazura, eu nu am mai avut din ce si eram prea nerabdatoare sa tai prajitura :).

Et voila, Brownie cu dulceata de coacaze, coaja de portocala si scortisoara.




Spor si bucurie in bucatarie s-aveti. 
Craciun frumos! 

joi, 10 noiembrie 2016

Tarta de lamaie



Prima mea tarta de lamaie.
Inainte de a pregati aceasta tarta, voiam sa o degust intr-unul din restaurantele lui Jamie Oliver, pentru a-mi face o parere, a identifica gustul perfect al acesteia si mai apoi sa incerc o reproducere.
Poftele fiind nelalocul lor am luat initiativa si am cautat pe internet mai multe variante de retete, atat pentru blatul de tarta cat si pentru crema acesteia.
Rezultatul " tarta de lamaie, o tarta dulce acrisoara, " ce merge in combinatie cu inghetata de vanilie, dar tine acum de gustul fiecaruia dintre noi.
Ca si complexitate, mie mi-a dat batai de cap blatul. Este a 3 a oara cand incerc un blat de tarta, facut cap coada, si pot spune ca acum am fost putin mai multumita de textura acestuia. Nu ma pricep sa fac aluaturi, recunosc, ( nici macar aluat pentru taitei de casa, si tot la mama apelez sa-mi faca acea supa delicioasa cu taitei de casa ). Spre rusinea mea, ori neindemanare, ori nu stiu... pur si simplu aluaturile facute in casa nu prea imi ies. De data aceasta sa zicem ca a iesit undeva la 70%. Tocmai pentru ca nu am vrut sa apelez la un aluat din comert, am zis totusi sa incerc, si probabil cu cat voi exersa mai mult, cu atat sansele de reusita vor creste.
Revenind la reteta noastra de astazi, aveti nevoie de timp si rabdare pentru prepararea acestei tarte.

Ingrediente;

Pentru blat:
300g faina,
120g unt foarte rece
50 ml apa rece
2 linguri zahar purda
1 galbenus
1 praf de sare

Pentru crema
coaja de la 4 lamai
150ml zeama de lamaie
150 ml smantana lichida
200g zahar pudra
5 oua

Mod de preparare
Mai intai vom pregati blatul.
Intr-un castron adaugam faina, zaharul pudra, praful de sare si untul, amestecam aceste ingrediente ajutandu-ne de maini, astfel incat compozitia sa iasa faramicioasa, adaugam galbenusul de ou si apa rece si framantam insa nu foarte mult. Ii dam aluatului forma unui disc, acoperindu-l cu foaie alimentara si dam la frigider pentru 20 de minute.
Dupa aceste 20 de minute, punem aluatul intr-o forma de tarta unsa cu unt, si cu degetele il vom intinde usor, in forma de tava, astfel incat sa incadram aluatul si pe margini. Dupa ce am imbracat forma de tarta in aluat, intepam cu o furculita aluatul ( pentru a nu se umfla prea mult in timpul coacerii ) si il vom da din nou la rece pentru alte 20 de minute timp in care vom preincalzi cuptorul la 200 grade celsius.
Pasul 1 . Scoatem tava din frigider, adaugam foaie de copt peste aluat iar pe foaia de copt vom adauga greutate ( fasole uscata ori orez ) si vom coace aluatul " orb " pentru aproximativ 15 minute.

Pasul 2 Indepartam foaia de copt impreuna cu boabele de fasole ori orezul folosit, si dam din nou blatul in cuptor pentru aproximativ 15 minute dar de aceasta data la o temperatura de 170 grade celsius. Trebuie sa prinda o culoare usor aurie.

Pasul 3 Scoatem aluatul din cuptor lasandu-l sa se odihneasca pana ce acesta ajunge la temperatura camerei, timp in care vom prepara crema de lamaie.

Crema de lamaie o vom prepara astfel :

Batem ouale impreuna cu zaharul pudra, ajutandu-ne de un tel. Adaugam smantana dulce, omogenizam, iar la final vom adauga zeama de lamaie impreuna cu coaja de lamaie, dupa care vom transfera aceasta compozitie intr-o cana, astfel incat sa ne fie mai usor atunci cand turnam crema  peste blat.

Asezam tarta in cuptor la o temperatura de 160 grade celsius, pentru aproximativ 30 40 de minute.
Cum ne dam seama daca textura cremei va fi cea potrivita inainte de a scoate tarta din cuptor? In primul rand trebuie sa avem grija sa nu crape. Daca aceasta incepe sa crape e clar ca trebuie scoasa imediat din cuptor. La mine s-a intamplat, fiind si prima data, as recomanda totusi sa tinem tarta in cuptor pe raftul din mijloc, aproximativ 35 de minute. La mijloc, aceasta trebuie sa aibe o textura cremoasa, insa daca este prea facuta, va crapa. Monitorizati tarta in timpul coacerii :).

Dupa ce scoatem tarta din cuptor, o lasam sa se odihneasca pana ce ajunge la temperatura camerei, apoi la frigider pentru cel putin 3 ore. Eu nu am avut rabdare si am taiat-o dupa 2 ore :).

Mai sus am scris despre micile mele cautari inainte de a pregati o reteta, de data aceasta am gasit si un video care m-a ajutat in realizarea acestei tarte, va las si voua link-ul.

 http://www.jamilacuisine.ro/tarta-cu-lamaie-reteta-video/

Acestea fiind spuse, tarta de lamaie a fost acoperita cu zahar pudra si servita alaturi de un ceai cald.

Et voilla ... Tarta de lamaie.



Bon appetit ! 

miercuri, 9 noiembrie 2016

1 kg de emotii, pasiune, gatite cu bucurie in bucatarie !



Inca ma gandesc ce titlu sa ofer acestei postari, sper ca spre finalul acestei povestiri, sa am cea mai buna inspiratie.
Nu voi scrie despre o reteta, ci despre o mare bucurie la un eveniment special din viata unei foarte bune prietene. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc ca a avut curajul sa-mi accepte initiativa de a contribui cu putin la realizarea celei mai frumoase zile din viata ei si a familiei acesteia.
Am avut placerea de a pregati doua surprize dulci.
Emotii, ganduri : oare vor iesi asa cum trebuie? oare vor fi pe placul tuturor? cu siguranta nu voi dezamagi, si vorbim despre o surpriza, un lucru despre care am discutat doar cu ea iar in cazul in care nimic nu iesea conform planului nu era nicio problema, deoarece invitatii nu aveau idee ca voi fi implicata cu doua deserturi in acel candy bar. Ea nu avea idee despre ceea ce voi pregati, stia doar ca ma voi alatura cu doua deserturi.
Totul a decurs cum trebuie, deserturile au iesit delicioase, de fotografii nu mai vorbesc iar pe aceasta cale va " Multumesc!" voua, inca o data pentru ocazia de a-mi arata bucuria, placerea si pasiunea, si tuturor celor care s-au bucurat de ele, pe voi m-am bazat, v-am urmarit cu atentie expresiile fetelor in timp ce ati savurat atat tarta cat si cheesecake-ul. Multumesc !

Reteta de tarta de ciocolata este una secreta pe care nu o pot impartasi, insa,  reteta de cheesecake o gasiti intr-una din postarile mele -

> http://emylielafourmie.blogspot.ro/2016/07/cheesecake-cu-fructe-de-padure.html

Nu am mai scris de foarte multa vreme, pentru ca timpul nu mai mi-a permis atat de mult, m-am mai relaxat in bucatarie, rar ce-i drept, si pentru asta voi reveni curand cu o noua postare, o noua tarta, un nou dulce.

Multumesc Andreea Ionascu ( fotograf ) pentru poze. Ai dat culoare si " gust " preparatelor. :)










miercuri, 7 septembrie 2016

Supa crema de rosii



Probabil v-ati obisnuit ca mai toate postarile mele sa inceapa si cu o introducere ce are legatura cu acel preparat si la fel va incepe si povestea acestei retete.
Supa de rosii am pregatit-o de ceva timp, lipsa de inspiratie a facut posibila aceasta intarziere a retetei pe blog.
Dupa cum stim cu totii se apropie ultima perioada a anului in care ne mai putem bucura de prospetimea legumelor si a fructelor.
Vara a lasat in urma ei o multime de amintiri, pline de gust, savoare, trairi, momente frumoase, intalniri, rasarit la malul marii, atingerea nisipului in zori de zi si noapte de noapte, nopti albe si zile frumoase. Cu siguranta toamna nu ne va dezamagii.
Sunt o persoana careia ii place si adora sa petreaca mult timp in bucatarie, asta nu inseamna ca sunt o femeie la cratita. Atunci cand gatim din placere deja acest lucru devine o pasiune. Ne relaxam, meditam, da, pentru ca eu una ma concentrez la ceea ce am de facut ca totul sa iasa ca la carte iar gandurile rele, stresul, dispar ca din senin din mintea mea si astfel reusesc sa ma relaxez.
Emotia rezultatului final e cea care inca imi mai da batai de cap :)
Supa crema de rosii ma duce cu gandul la supa de gaina cu taieti de casa, pe care mama o facea cu atata dragoste si multa munca la acei taieti deliciosi. Ei bine, supa crema de rosii este o reteta extrem de usoara, rapida si foarte, foarte gustoasa atat calda cat si rece.
Am avut norocul sa prepar o supa crema de rosii, cu rosii de gradina si a iesit cel putin ge ni a la. Garantez !

Pentru supa crema de rosii, aveti nevoie de :

2,5kg de rosii. Cautati pe tarabe acum cat mai sunt, rosii, rosii mari. de obicei le gasiti la acele batranele ce culeg rosiile din propria gradina. Daca nu, puteti lua 2 conserve de rosii cubulete decojite de la Cirio.
1 sticla de rosii pasate Olympia, cea de 700 ml, daca nu ma insel.
smantana 35% grasime, veti avea nevoie cam de 2 linguri sanatoase, dar totul tine de gustul fiecaruia.
50g unt,
busuioc proaspat ori uscat
sare si piper.
crutoane ( felii de paine prajita unsa cu usturoi , musai )

Mod de preparare

Daca avem rosiile cumparate, le spalam bine, taiem cuburi mari si le punem la fiert 15 minute la foc mic acoperindu-le cu un capac timp in care amestecam dupa care adaugam sucul de rosii si lasam sa fiarba aproximativ 30 de minute la foc mic.
Avand rosiile din conserva, nu mai necesita acele 15 min de fierbere si le vom adauga impreuna cu sucul de rosii la fiert.
Dupa ce luam cratita de pe foc, adaugam 2 lingurite de busuioc sau o mana de frunze, ne ajutam de un mixer vertical si pasam totul. Daca aveti un blender, aveti grija sa raciti supa inainte ori sa realizati crema de rosii inaintea fierberii acesteia.
Ulterior adaugam smantana , untul, sarea si piperul si din nou mixam pentru cateva secunde.
Pregatim painea ... et voila ! Supa crema de rosii



Bon appetit,
Gatiti cu bucurie in bucatarie si totul va iesi frumos si gustos. Gatiti pentru voi, gatiti pentru cei dragi. 

marți, 19 iulie 2016

Cheesecake cu fructe de padure




Nu are nevoie de prea multa prezentare, gustul si pozele sunt dincolo de cuvinte.
Cheesecake fara coacere, la rece, fructe de padure, racoritor, delicisios , usor de realizat, foarte repede savurat.
Intr-o zi libera de luni, pofte de nestapanit si idei multe, facut piata si bucurie in bucatarie.
Prietenii mei, bucurosi si ei dupa ce au gustat din cheesecake. Nu mi-au spus asta personal, insa reactiile au fost pe masura asteptarilor mele si va multumesc :).
Pentru reteta de cheesecake cu fructe de padure, aveti nevoie de urmatoarele :

Blat
400 g biscuiti ( digestivi sau orice alt fel de biscuiti )
150 g unt topit

Crema
600g crema de branza
500 ml smantana pentru frisca
150g zahar pudra
20g gelatina
100 ml lapte fierbinte
100 ml apa rece
o pastaie de vanilie sau o esenta de vanilie

Compozitie fructe
400 g fructe de padure ( eu am folosit fructe de padure congelate )
2 linguri de zahar
sucul de la o jumatate de lamaie
15 g gelatina
100 ml apa rece

Mod de preparare

Faramitam bine biscuitii si ii amestecam cu untul topit pana ce se formeaza o textura ca de nisip umed, asezam totul intr-o forma si dam la rece pana pregatim si restul ingredientelor.

Intr-un castron, amestecam gelatina cu apa, lasam sa se umfle pret de 10 minute, timp in care pregatim crema.
Amestecam crema de branza impreuna cu zaharul pudra, ajutandu-ne de un mixer, timp de 5 minute.
Adaugam treptat si smantana lichida.
Dupa ce gelatina s-a umflat, o amestecam cu laptele care este fierbinte ( nu clocotit ), si adaugam acest mixt in crema de branza formata, impreuna cu esenta/ semintele de vanilie, si continuam sa mai amestecam pret de 5 minute.

Compozitia o impartim in 3 parti egale, in castroane.

Fructele le preparam astfel.
Intr-un castron adaugam fructele, zaharul, zeama de lamaie si dam la microunde pentru 7 minute. Sau le puteti pregatii intr-o cratita pe aragaz, pana ce se formeaza o textura ca de dulceata, in maxim 5 minute,
Dam la racit, pana ce putem incerca cu un deget temperatura acestora, dupa care vom adauga gelatina formata pentru acestea. Acelasi mod de preparare, lasam gelatina in 100 ml de apa, sa se umfle si o turnam peste fruste, amestecand usor.

Dupa ce am format dulceata de fructe, ajutandu-ne de un spumar, luam fructele si le turnam peste una din compozitiile din castroane, zeama intr-un alt castron, iar un castron va ramane asa, cu o compozitie alba, simpla.

Asezarea cremelor in forma de cheesecake:

Crema cu fructe intregi o turnam la baza , peste blatul de biscuiti, nivelam usor.
A doua crema va fi cea cu zeama rezultata din fructe, si apoi venim cu crema alba simpla.
Va las un link, catre un video, pentru a realiza cheesecake-ul in 3 culori.
https://www.tastemade.com/videos/no-bake-blueberry-cheesecake

Ornam frumos si dam la frigider pret de 3, 4 ore.

Et voila



Nu m-am gandit ca va iesi atat de bine din prima, si asa se explica lipsa pozelor din tot procesul de realizare al cheesecake-ului cu fructe de padure.

Bon appetit , sa fie bucurie in bucatarie :)